Ma opresc, pentru moment, la un singur aspect. Cred ca in buna masura raporturile dintre generatii sunt o problema de comunicare. Iar capacitatea de comunicarea tine, tot in buna masura, de gradul de flexibilitate si de mobilitate mentala. Sunt tot mai convinsa de valabilitatea definitiei date de Liiceanu prostiei - incremenirea in propriul proiect. Cum prostia nu are varsta, non comunicarea n-ar trebui sa fie o problema de conflict intre generatii si, pana la un punct, nici nu este. Pe de alta parte, lipsa de flexibilitate si mobilitate mentala nu este echivalentul prostiei. Inteligenta cuprinde, pe langa aceasta capacitatea de adaptare din mers, multe alte aspecte. Dar, fara a fi o lege, rigiditatea mentala se accentueaza cu varsta. Si uite asa se poate naste prapastia intre tineri si batrani. Departe de mine gandul de a generaliza, asa cum nici nu cred ca putem rupe aspectul asta pus in discutie, de o multime de alte aspecte. Tot la fel de departe de mine este si ideea ca as fi prezentat lucrurile dintr-un unghi stiintific, cognitivist. Pur si simplu am expus un punct de vedere - sper eu, de bun simt:)
